Epitafurile

Fiecare cruce are încrustat pe ea câte un epitaf scris în versuri scurte de doina. Cele mai multe epitafuri sunt scurte, în general fiind alc─âtuite dintr-un num─âr de versuri care difer─â între 7 ┼či 17. Sunt îns─â ┼či câteva ale c─âror cuprins se întinde ┼či pe versoul crucii ┼či la acestea num─ârul versurilor se dubleaz─â. Versurile sunt simple, spontane ┼či scrise în grai maramure┼čan, de multe ori gramatic─â fiind neglijat─â. Ele poart─â îns─â o mare înc─âtur─â de duh ┼či har. 
Toate epitafele sunt definitorii. Fiecare cuprinde în câteva versuri numele ┼či ceea ce a fost esen┼úial în via┼ú─â celui de sub cruce. În acest fel, epitafele ne vorbesc despre oamenii din S─âpân┼úa, despre ce a fost bun sau r─âu în via┼úa lor, despre meserii ┼či pasiuni, de multe ori viciile c─âp─âtând nuan┼úe hazlii. Fapte condamnabile de societatea conservatoare din satul maramure┼čan, sunt amintite cu mult umor, fiind astfel diminuat─â în mare parte latura lor negativ─â. Dac─â de exemplu, în via┼úa de zi cu zi so┼úul care î┼či în┼čal─â so┼úia este condamnat vehement, pe o cruce din Cimitirul Vesel, acest lucru ar r─âmâne în umbr─â, datorit─â umorului generat de modul de alc─âtuire al versurilor. ”Maniera naiv─â de tratare plastic─â ┼či versurile înso┼úitoare tr─âdeaz─â un obtimism robust ┼či o anumit─â veselie care au determinat pe unii cercet─âtori s─â denumeasc─â cimitirul din S─âpân┼úa Cimitirul Vesel" ne spun George Cristea ┼či Mihai Dancus în lucrarea "Maramure┼č un muzeu viu în centrul Europei" publicat─â de Editura Funda┼úiei Culturale Române în anul 2000. 
Cimitirul Vesel... acest nume este un unicat prin paradoxul s─âu, la fel ca ┼či locul pe care îl define┼čte. În epitafe sunt descrise de multe ori, drame ┼či tragedii profunde. Afl─âm citindu-le, despre oamenii de elit─â pe care i-a dat S─âpân┼úa, despre feciorii S─âpân┼úei mor┼úi în r─âzboaie, despre al┼úii persecuta┼úi în timpuri de opresiune, sau despre mor┼úi în accidente tragice. Sunt descrise ┼či cazuri cutremur─âtoare de cruzime, cum este cazul unui tân─âr decapitat sau al unei mame asasinat─â de propriul fiu. De multe ori, epitaful are un puternic rol moralizator. Am avut chiar impresia c─â doza de adev─âr din unele, poart─â ceva din proverbele pline de în┼úelepciune reg─âsite în folclorul românesc. 
Unele epitafe creaz─â st─âri de medita┼úie profund─â, iar nota lor de umor este minim─â. “Aceste gânduri ┼či sentimente sunt adânci ┼či dureroase, curate ┼či amare, duioase ┼či grave, chinuitoare ┼či consolatoare, sobre ┼či triste. Dar oricum ar fi, ele r─âmân funebre. Un asemenea cimitir mai poate fi numit vesel?” se întreab─â Prof. Dr. Nu┼úu Ro┼čca în paginile dedicate Cimitirului Vesel din lucrarea sa monografic─â “Manastirea Sapanta-Peri”, ap─ârut─â la Baia Mare în 2003. Tot Domnia Sa d─â un r─âspuns în continuare:“Tr─âs─âtura caracteristic─â nu este veselia, ci aceea c─â aici se pune mai presus via┼úa decât moartea. Avem aici ideea pe care o mai întâlnim în antichitatea român─â. 
Românii când anun┼úau decesul cuiva nu spuneau c─â acela a murit, ci anun┼úul îl f─âceau prin cuvantul “Vixit” = A tr─âit! “Picturile de pe cruci ne arat─â scene definitorii din via┼úa celui disp─ârut. Culorile folosite sunt vii, iar oamenii picta┼úi cu ele par la fel... Scena în care cel reprezentat în pictura î┼či practic─â meseria, cânt─â sau coseste, danseaz─â sau taie porcul, merge pe biciclet─â sau ┼úese o cerg─â, toarce din caier sau fr─âmânt─â pâinea, i-au asigurat defunctului nemurirea. 
Atunci când admiri o cruce din Cimitirul Vesel, dac─â închizi pentru o clip─â ochii, ┼úi-l imaginezi pe cel despre care se vorbe┼čte în epitaf plin de via┼ú─â, mulgând oile, m─âcinând la moar─â sau poate jucând la vreo nunt─â!

Copyright © 2008 Primaria Sapanta. Toate drepturile rezervate.

Valid XHTML 1.0 Transitional Valid CSS!